MODEL PLAN DEAFACERI
A Prezentare generala
A1 Agentul economic
Prezentati datele de identificare ale agentului economic.
1. Denumirea agentului economic
2. Precizati una din formele de constituire conform legislatiei in vigoare: societate comerciala (in nume colectiv, in comandita simpla, in comandita pe actiuni, pe actiuni, cu raspundere limitata), societate agricola, societate nationala, companie nationala, regie autonoma, regie nationala, etc.
3. Se va preciza adresa sediului central si daca este cazul, localizarea filialelor, sucursalelor, etc.
4. Inmatriculata la Registrul Comertului cu nr……. Din data……., cod fiscal
5. Nominalizati actionarii / asociatii si contributia acestora la capitalul social.
6. Prezentati succint istoricul agentului economic de la data infiintarii pana in prezent, precizand cand ati inceput efectiv activitatea pentru care v-ati infiintat, evolutie, evenimente mai importante in activitate, etc.
7. Valoarea capitalului social subscris din care, varsat:
8. Principalul obiect de activitate desfasurat efectiv; se va mentiona una din urmatoarele activitati: productie, transporturi, servicii, comert,constructii
9. Se va preciza categoria de produs/ marfa/serviciu /realizat/prestat efectiv
10. Precizati structura ierarhica a conducerii dvs.; nominalizati cine conduce efectiv societatea comerciala, functia detinuta, studii, inlocuitorii prevazuti in contract (in caz de absenta, boala, deces).
Se prezinta date referitoare numai la afacerea/activitatea pentru care solicitati creditul, chiar daca participati la mai multe activitati, in domenii diferite.
1. Prezentati activitatea ce urmeaza sa o incepeti.
2. Mentionati data cand a demarat sau preconizati sa incepeti afacerea.
3. Stadiul actual al afacerii: idee, proiect, faza initiala, in derulare (in curs), etc.
4. Mentionati faza in care se situeaza afacerea propusa: lansare, avant, maturitate sau declin.
5. Prezentati actiunile intreprinse de d-voastra in cadrul afacerii pana la momentul solicitarii creditului (achizitii de materiale, materii prime, marfuri, studii de piata, contracte incheiate cu furnizorii, clientii, analize tehnico-economice, etc).
6. Se vor enumera actiunile preconizate a fi realizate dupa aprobarea creditului (asigurarea spatiului productiv/comercial, aprovizionare cu materii prime, materiale, produse finite, marfuri, achizitionare de utilaje, echipament, mobilier, asigurarea conditiilor tehnico-economice, sanitare, etc).
7. Se va preciza necesarul de surse de finantare pentru realizarea afacerii: total, din care surse proprii (existente in conturile agentului economic) si surse atrase (imprumuturi).
8. Incercati sa determinati prin mijloacele de care dispuneti dimensiunea afacerii: volum incasari anuale, volumul profitului, marimea segmentului de piata ocupat (numar clienti, importanta acestora, arie geografica) .
9. Daca aveti o strategie de perspectiva, aratati principalele jaloane pentru viitor (obiective concrete pentru urmatorii 2-5 ani).
10. Influenta asupra mediului:
- mentionati cantitatile si caracteristicile emisiilor poluante; mijloacele de tratare si neutralizare a acestora, costurile generate cu tratarea mijloacelor poluante, crearea de noi locuri de munca, dezvoltarea retelei de drumuri, utilitati publice, etc.
B Analiza pietei
Prezentati concluziile ce se desprind dintr-un studiu de piata intocmit de dvs. sau de un specialist in domeniu, referitoare la noua activitate/noul produs, etc.
B1 Produsul nou
1. In cazul produselor, prezentati o descriere fizica, caracteristici tehnice, performante, utilitate, caror nevoi raspund, etc.
In cazul serviciilor, descrieti trasaturile caracteristice ale acestora, in asa fel incat sa se inteleaga la ce servesc serviciile prestate de dvs.
In cazul comertului, precizati gama de produse ce le veti vinde si aria de valorificare, daca vanzarea este cu amanuntul sau cu ridicata si daca veti furniza servicii specifice (post vanzare, transport, garantie, reparatii, etc).
2. Precizati parametrii economici ai produsului/serviciului/comertului: cost unitar, pret vanzare unitar, adaos comercial, taxe, comisioane, marja importatorului, etc.
B2 Segmentul de piata
1. Prezentati caracteristicile specifice ale segmentului dvs. de piata, caror nevoi se adreseaza (ex: vestimentatie, alimentatie, electro-casnice, birotica, turism, etc).
2. Se va preciza localizarea pietei (locala, regionala, nationala, internationala), cu detalii, daca sunteti in posesia lor.
3. Precizati care sunt tendintele actuale ale pietei produsului/serviciului/comertului d-voastra (declin, stagnare, progres lent, expansiune rapida).
4. Prezentati trasaturile caracteristice ale cererii (cerere zilnica, anuala, de sezon, evolutia in ultimii ani si cea previzibila, etc).
5. Precizati cine sunt clientii pentru produsul/serviciul d-voastra (individuali, colectivitati, comercianti cu ridicata, cu amanuntul, societati comerciale, agricole, etc). Ce ii determina sa cumpere produsul/serviciul dvs. Cat de des cumpara de obicei. Ce caracteristici ii intereseaza, ce pret sunt dispusi sa plateasca. De ce credeti ca vor cumpara de la dvs.
6. Nominalizati principalii concurenti pentru acelasi tip de produs/serviciu/comert in cadrul pietei d-voastra, mentionand pentru fiecare dintre ei trasaturile caracteristice pe care le cunoasteti (marimea - cantitativ, valoric; numar personal, caracteristicile produsului/serviciului lor, reputatia, modalitati de valorificare, marimea segmentului lor de piata, etc).
Prezentati avantajele concurentilor fata de dvs. si avantajele dvs. fata de ei.
B3 Strategia de comercializare
1. Politica produsului
Descrieti modul de prezentare a produsului/serviciului, aspectul comercial, ambalaj, tip de garantii si servicii prestate, daca aveti un singur produs/serviciu sau mai multe tipuri de produse/servicii sau o gama sau o diversitate de game.
2. Politica de preturi
Precizati cum veti stabili pretul produsului/serviciului, daca si cand veti oferi reduceri de preturi, cum va situati fata de concurenti, explicati de ce.
3. Politica de distributie
Mentionati care sunt canalele d-voastra de distributie (vanzari directe, cu ridicata, intermediari, prin agenti, la comanda, etc).
4. Precizati care sunt modalitatile de vanzare ale produselor d-voastra (cu ridicata, cu amanuntul prin magazin propriu, retea de magazine specializate, la domiciliul clientului, daca veti angaja vanzatori sau veti folosi comercianti independenti, daca veti face export, etc).
5. Mentionati prin ce mijloace de promovare (cataloage, brosuri, participare la targuri si expozitii) sau reclama (radio, TV, presa, afisaj) veti face publicitate produsului/serviciului dvs.
C Organizarea activitatii
C1 Conditiile necesare desfasurarii activitatii propuse
I. Organizare
1. Descrieti procesul de productie, etapele de baza, mentionand pentru fiecare timpul si fondurile necesare.
2. Descrieti fluxul de productie/magazinul/biroul, mentionand etapele, iar pe fiecare etapa: costurile, dificultatile, riscurile, cerintele procesului de productie (personal, suprafete productive, echipamente, mijloace de transport, materiale).
3. Se vor mentiona norme, standarde, tehnici pentru asigurarea si controlul calitatii.
4. Se vor preciza modalitatile utilizate pentru transport intern si manipularea produselor in cadrul activitatii si cu ce forte se realizeaza.
II. Suprafete de productie/comercializare
1. Descrieti caracteristicile imobilelor si terenurilor aflate in folosinta d-voastra: suprafata, destinatia actuala (productie, depozitare, comercializare, etc), forma de proprietate, chirie, locatia gestiunii, etc.
2. Precizati daca pentru afacerea d-voastra, in functie de resursele financiare de care dispuneti este suficienta suprafata existenta sau aveti posibilitatea de extindere. Mentionati caile de extindere (achizitie, inchiriere), marimea suprafetelor, localizarea sau amplasarea, costurile de achizitie sau inchiriere, etc.
III. Echipamente si utilaje
1. Nominalizati tipurile de echipamente, utilaje, mijloace de transport pe care le veti utiliza pentru a asigura desfasurarea afacerii si destinatia acestora: pentru productie, auxiliare, servicii, etc.
2. Precizati parametrii tehnici, economici si functionali ai echipamentelor, anul de fabricatie, starea fizica (noi, utilizate si gradul de uzura), capacitatea maxima de productie.
3. Mentionati sursele si costurile pentru achizitia mijloacelor fixe noi, a mijloacelor fixe la mana a doua, chiria si durata contractului de inchiriere, locatia de gestiune, etc.
IV. Materiale/Marfuri
1. Specificati materiile prime, materialele, semifabricatele, produsele finite, marfurile necesare desfasurarii procesului de productie (cantitativ si valoric).
2. Nominalizati cei mai importanti furnizori reali, ce vor asigura aprovizionarea cu materii prime, materiale, produse finite, semifabricate, marfuri; precizati daca ati luat deja contact cu acestia.
Daca este cazul, precizati stadiul contractelor cu furnizorii (incheiate, in curs de negociere, preconizate), conditiile de plata (cash, la termen, acreditiv, etc).
3. Ponderea cheltuielilor de aprovizionare in total cheltuieli de productie.
C2 Conducerea
1. Precizati responsabilitatile fiecarui conducator pentru noua activitate/noul produs.
2. Nominalizati cine este persoana care prin cunostiintele pe care le poseda sau informatiile pe care le detine, poate influenta bunul mers al afacerii (angajat "cheie" - daca este cazul).
3. Descrieti modalitatile de supraveghere/monitorizare a personalului angajat.
C3 Personalul Precizarile sunt valabile numai pentru activitatea propusa.
1. Precizati numarul de angajati necesari pentru realizarea proiectului si cum preconizati ca va evolua numarul acestora; prezentati organigrama.
2. Mentionati structura angajatilor la inceputul afacerii, evolutia acesteia in perspectiva (operativi, auxiliari, administrativi, lucratori comerciali, conducere) si calificarea necesara.
3. Precizati modalitatile de instruire si calificare.
4. Descrieti modalitatile de plata, premiere, penalizare.
5. Precizati metodele utilizate pentru protectia/securitatea muncii.
D Informatii financiare
D1 Situatia financiara curenta
1. Prezentati activele corporale imobilizate de care dispuneti, regimul juridic al acestora (proprietate, leasing, inchiriere, etc) si valoarea contabila a acestora; mentionati care active sunt ipotecate/gajate.
2. Anexati ultimele 2 situatii financiare incheiate: bilant contabil, contul de profit si pierdere, balante de verificare, in cazul agentului economic ce functioneaza de mai mult de 12 luni.
D2 Proiectii financiare
Transpuneti in termeni financiari diversele obiective pe care le urmariti in viitor. Veti avea in vedere finantarea afacerii, veniturile si costurile, identificand: necesarul de fonduri si sursele din care se vor acoperi acestea. In proiectie este recomandabil sa se acopere toate cheltuielile cu veniturile provenite din activitatea propusa, sa se determine profitul rezultat, urmarind sa nu se supraevalueze veniturile si sa nu se minimizeze cheltuielile sau invers.
Nu pot fi inscrise cheltuieli fara stabilirea resurselor din care ar urma sa fie efectuate.
Veti face estimari lunare pentru primul an, iar pentru urmatorii, la nivel anual.
1. Intocmiti un bilant contabil de plecare pentru primul an de activitate, preluand acele elemente patrimoniale ce se regasesc in evidentele contabile curente.
2. Veniturile vor cuprinde toate incasarile din activitatea de exploatare, financiara si exceptionala a afacerii propuse.
Cheltuielile vor cuprinde toate incasarile din activitatea de exploatare, financiara si exceptionala.
3. Cash flow-ul reprezinta un instrument de planificare financiara. Acesta furnizeaza o proiectie a urmatoarelor date:
- disponibilitati banesti la inceputul perioadei la care va referiti (in casa si la banca, inclusiv capitalul social varsat in numerar)
- intrarile previzionate pentru perioada respectiva, prin datorii financiare, incasari din activitatea de exploatare, din cea financiara si din cea exceptionala
- iesirile de numerar pentru aceeasi perioada, care includ: plata datoriilor financiare, achizitii de active fixe, dotari/modernizari, plati pentru activitatea de exploatare, pentru impozite, taxe, rambursari de credite, plati de dobanzi, plati exceptionale.
Soldul initial al disponibilului/necesarului de lichiditati dintr-o luna (an) va fi intotdeauna egal cu soldul final al disponibilului/necesarului de lichiditati din luna (anul) anterioara.
4. Se vor evidentia riscurile care ar influenta previziunea dvs., cum ar fi: caracterul sezonier al produselor, intensificarea gradului de concurenta pe piata, scaderea puterii de cumparare a populatiei, etc.
No comments:
Post a Comment